Ratacirea permanenta pe potecile padurii de ganduri, imi permite sa ating din cand in cand ramurile metaforei …
Regasesc ochii tai in tacerea frunzelor de tei … cuprinse acum de fosnetul unui dans cu vantul toamnei … inca iti mai simt catifeaua buzelor dezmierdandu-ma si fac popas printre amintirile  unor nopti, in care obisnuiam sa-mi fac culcus langa sufletul tau, incercand sa visez … sa sper ca nu mi te va rapi niciodata, nici departare, nici program cotidian si nici trecut . . .
Intalnirea noastra poate ca nu a fost o intamplare permisa de un capriciu al destinului … era de parca te-as fi cunoscut de-o viata, pe taramuri fugite din harti, de parca ne-am fi iubit in iarba unor poieni ascunse sau am fi planat impreuna deasupra unor creste, in vreme ce vulturii, ne transmiteau cu amabilitate, dor de inaltimi tatuat pe inimi . . .

De aceea, daca reusesc sa ating ramuri de metafora, gust acum … si dulcele amarui al acelor vremuri, dar gust si lacrimi de smarald, spre o viitoare … regasire …intr-o alta lume … intr-un alt décor … regasindu-ne iar si iar in alti “NOI” …